Orasul-Iasi.Ro

Capitala Moldovei Online - Stiri si Informatii

Banner
Tehnopolis şi Centrul Expoziţional, separate de Primărie şi CJ
Duminică, 02 Martie 2014 09:24

 Oficialii celor două insituţii spun că acum, când fiecare va avea propria jucărie, se va vedea cine o administrează mai bine. Primăria are un mic avantaj: Tehnopolis are chiriaşi, dar nimeni n-a mai construit nimic în curtea imensă. Centrul Expoziţional e pustiu de patru ani, deşi a costat 10 milioane de euro.

Ca doi părinţi aflaţi în divorţ, Primăria şi Consiliul Judeţean şi-au împărţit copiii ţinuţi până acum la comun, în capătul Iaşului: Tehnopolis şi Centrul Expoziţional Moldova. Dincolo de următoarele demersuri legale legate de intabulare şi de stabilirea în acte a proprietarilor, despărţirea celor două entităţi deţinute până acum în comun ridică nişte semne de întrebare. Care este viitorul Tehnopolis, ce va fi administrat exclusiv de către Primărie şi, mai ales, care va fi viitorul Centrului Expoziţional care, practic, nu a funcţionat nici o zi?

Tehnopolis: câteva spaţii libere

La Tehnopolis mai sunt acum câteva spaţii libere. Şi asta nu pentru că nu ar fi fost clienţi pentru ele, ci doar pentru că Primăria a trimis o adresă oficială prin care a solicitat să fie păstrate spaţii pentru comisionarii vamali ce vor fi mutaţi acolo. „Este ştiut faptul că vama va fi mutată de pe Nicolae Iorga în capătul oraşului şi va fi nevoie de spaţii pentru comisionarii vamali. Fără acea adresă de la Primărie toate spaţiile de la Tehnopolis ar fi fost acum ocupate”, ne-a spus viceprimarul Marius Dangă.

Tehnopolis Iaşi, situat în imediata apropiere a Centrului Expoziţional Moldova, are două clădiri: Nucleus, de 9.000 mp, şi Duplex, de 1.200 mp – un potenţial de venituri doar din chirii de 22.400 de euro pe lună, la preţul de 2 euro metru pătrat. Sunt clădiri cu spaţii de birouri şi de producţie al căror preţ porneşte de la 2 euro metru pătrat.

Parcul mai oferă 6 terenuri cu dimensiuni de 3.900-4.800 mp, cu utilităţile duse la parcelă, celor care doresc să contruiască pe teren concesionat. Şi Tehnopolis, şi Centrul Expoziţional au parcările proprii, inclusiv pentru TIR-uri.

La concurenţă cu Centrul Expoziţional al Primăriei, la Tehnopolis pot fi organizate târguri şi expoziţii în clădirea Nucleus, gratuit pentru firmele care au spaţii închiriate acolo. Ca şi Centrul Expoziţional, şi Tehnopolis a fost asociere în participaţiune a Consiliului Local cu Consiliul Judeţean.

 La Centrul Expoziţional Moldova, poziţionarea este principala problemă: nu există căi de transport moderne, nicio firmă nu este interesată să expună acolo

4 licitaţii eşuate la Centrul Expoziţional

Consiliul Judeţean Iaşi a încercat în trecut concesionarea serviciilor de administrare a Centrului Expoziţional Moldova, care este închis de la inaugurarea din 2011. Practic, firma care ar fi avut curaj să preia afacerea ar fi avut la dispoziţie o suprafaţă enormă pe care să o valorifice.

Şi totuşi, nicio licitaţie nu a avut succes. Prima a fost în 25 aprilie 2012, ultima în 16 mai 2013, dar nici o firmă din domeniul organizării de evenimente şi nici o firmă în general nu a depus ofertă. „Nu am avut până acum nici un interes în zona respectivă. Nu a fost nici o expoziţie pe care să o putem organiza acolo. Acum organizăm conferinţe şi spaţiul nu a fost considerat bun pentru noi. Nu am fost atraşi spre zona aceea”, ne-a spus Florin Mindirigiu, director general AB Plus Events.

„Probabil că singura şansă pe care o are Consiliul Judeţean în viitorul apropiat este interzicerea târgurilor şi expoziţiilor la Sala Polivalentă. O astfel de măsură ar forţa organizatorii să caute un alt spaţiu şi Centrul Expoziţional chiar este perfect pentru aşa ceva. O a doua măsură ţine de Primărie: transportul în comun către acel loc. Redeschiderea liniei de tramvai din Nicolina va revitaliza zona”, ne-a spus viceprimarul Marius Dangă.

 Tehnopolis, numit pompos Parc Ştiinţific, are 25.000 mp disponibili în jur, dar niciun investitor n-a vrut să construiască aici. Profitul anual: 20.000 de euro, cât o şaormărie de succes

Nu a fost nevoie de el

Cu o suprafaţă a pavilionului expoziţional de 5.380 de mp, cu săli de conferinţe de 630 de mp, Centrul Expoziţional Moldova, inaugurat în 2011, după ce a costat peste 10 milioane de euro (cu TVA) nu a atras până acum pe nimeni. Şi asta deşi este considerat cel mai modern din ţară, după Romexpo.

În Iaşi sunt cinci firme organizatoare de expoziţii şi evenimente la care se adaugă opt din judeţele vecine, dar şi 1.600 de firme care participă anual la târguri, ca expozanţi. Nici una dintre firme nu a fost până acum interesată de Centrul Expoziţional Moldova. „Nu pot răspunde la întrebarea dacă s-a făcut sau nu un studiu de piaţă înainte de a se realiza această investiţie”, ne-a spus viceprimarul Marius Dangă.

Din 10,4 milioane de euro, 5 milioane au fost fonduri PHARE, 1,6 milioane contribuţia de la bugetul de stat şi diferenţa de 2,1 milioane de euro a fost contribuţia locală. Nu este clar cât ar costa închirierea spaţiului la Centrul Expoziţional Moldova, tocmai pentru că nu a  funcţionat niciodată.

 „Prin împărţirea clară a Tehnopolis şi a Centrului Expoziţional, Primăria şi Consiliul Judeţean devin responsabili direcţi pentru soarta acelor afaceri. Va fi pe viitor foarte clar cine este responsabil pentru un succes sau un eşec.” Marius Dangă, viceprimarul Iaşului

Tehnopolis: afacere de 1 milion pe an

SC Tehnopolis SRL, firma creată pentru administrarea parcului tehnologic a Iaşului, a avut, în 2012, cifră de afaceri netă de 868.700 de lei şi venituri totale de 913.216 lei. Firma are 14 angajaţi şi, la final, a avut un profit net de 83.091 de lei.

 (sursa 7est.ro)

 

Chestionar

Credeti ca e bine ca centrul orasului sa fie inchis traficului auto?
 

Reclama

Banner

Esti aici:  : Home Din presa locala Tehnopolis şi Centrul Expoziţional, separate de Primărie şi CJ